Declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe mijloace de transport – persoane fizice (Model 2016 ITL 005)

  1. Declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe mijloace de transport– persoane fizice
  2. Actul de dobândire (ex.: contract de vânzare – cumpărare / factură fiscală / act de donație etc.) tradus în limba română (acolo unde este cazul) în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.
  3. Copie B.I./C.I.
  4. Cartea de identitate auto
  5. Certificat de atestare fiscală emis de DITL a unității administrativ-teritoriale unde vânzătorul își are domiciliul (acolo unde este cazul)
  6. Adeverința eliberată de R.A.R. sau de altă unitate autorizată, care să ateste sistemul de suspensie cu care este dotat autovehiculul de transport – marfă cu masa totală de peste 12 tone.
  7. În cazul mijloacelor de transport asupra cărora dreptul de proprietate s-a dobândit în străinătate și au fost înmatriculate în circulație pe teritoriul altei țări (pe numele contribuabilului) se va solicita dovada faptului ca respectivul mijloc de transport a fost radiat din circulație în țara respectivă, data dobândirii fiind în acest caz data radierii din circulație; în lipsa acestui document, contribuabilul va da o declarație pe propria răspundere în care va declara că nu deține documentul mai sus menționat și va specifica data la care vehiculul respectiv a intrat pe teritoriul României, aceasta fiind și data dobândirii.
    Împuternicire sau procură(acolo unde este cazul)

Loading