Primarul Municipiului Buzău Constantin Toma

CyberAgent – Proiect european

Partener

Primar al Municipiului Buzău

Constantin TOMA

E-mail: primar.toma@primariabuzau.ro
Facebook: ConstantinTomaPrimar
Telefon: 0238-710562

Vedeţi mesajele primarului

Program de audienţeLuniDe la ora 12:00

INSTITUŢIA PRIMARULUI

  • Primarul este şeful administraţiei publice locale şi răspunde în faţa consiliului de buna funcţionare a acesteia.
  • Reprezintă oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţtie.
  • Îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite.
  • Conduce serviciile publice locale, fiind sprijinit în activitatea sa de către cei doi viceprimari şi de către secretar.
  • Funcţionarea eficientă a acestei instituţii este asigurată de către direcţii.
  • Emite avize, acorduri şi autorizaţii, exercitându-şi atribuţiunile prin intermediul dispoziţiilor.
  • Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ordinea publică şi liniştea locuitorilor.
  • Asigura elaborarea regulamentului local de urbanism şi a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului şi le supune aprobării Consiliului local, cu respectarea prevederilor legii.
  • Supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin oraşului.

ATRIBUŢII EXERCITATE ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL STATULUI

În temeiul prevederilor ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, Primarul Municipiului BUZĂU  îndeplineşte următoarele atribuţii, după cum urmează:

  • ART. 155

Atribuţiile primarului

(1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;

c) atribuţii referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale;

d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local;

e) alte atribuţii stabilite prin lege.

(2) În temeiul alin. (1) lit. a), primarul:

a) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil;

b) îndeplineşte atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului;

c) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:

a) prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, care se publică pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale în condiţiile legii;

b) participă la şedinţele consiliului local şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora;

c) prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;

d) elaborează, în urma consultărilor publice, proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, le publică pe site-ul unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.

(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite;

b) întocmeşte proiectul bugetului unităţii administrativ-teritoriale şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;

c) prezintă consiliului local informări periodice privind execuţia bugetară, în condiţiile legii;

d) iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;

e) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.

(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:

a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;

b) ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;

c) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 129 alin. (6) şi (7);

d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului furnizării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 129 alin. (6) şi (7), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale;

e) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;

f) asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;

g) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative, ulterior verificării şi certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere al regularităţii, legalităţii şi de îndeplinire a cerinţelor tehnice;

h) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

(6) Primarul desemnează funcţionarii publici anume împuterniciţi să ducă la îndeplinire obligaţiile privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, în condiţiile legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.

(8) Numirea conducătorilor instituţiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului sau examenului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local la propunerea primarului, în condiţiile părţii a VI-a titlul II capitolul VI sau titlul III capitolul IV, după caz.

pagina editata la data de mart. 10, 2022 @ 11:19

INSTRUCȚIUNI ACCESARE SERVICII ONLINE

APLICAŢIA BUZĂU CITY APP

City App

Buzău City App este o aplicație dedicată atât turiștilor, cât și localnicilor. Aplicația promovează  cele mai atractive puncte de interes din orașul Buzău, la servicii (hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, magazine) sau la știri locale (calendarul cu evenimente).

Aplicaţia Buzau City App este disponibilă pe platformele Google Play și App Store.

WEBSITE BUZĂU CITY REPORT

APLICAŢIA BUZĂU CITY REPORT

Buzau Report

Primăria Municipiului Buzău pune la dispoziţia cetăţenilor aplicaţia Buzau City Report pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android, care permite utilizatorilor să trimită către primărie sesizări referitoare la probleme şi incidente remarcate pe teritoriul oraşului Buzau, pe care instituţia poate şi trebuie să le remedieze.

Aplicaţia Buzau City Report este disponibilă pe platforma Google Play, dar şi accesând site-ul www.buzaucityreport.ro.

MASURI PREVENIRE COVID-19

Loading