
- Înregistrării căsătorii
- Acte necesare – pentru cetăţenii români
- Căsătoria dintre un cetăţean român şi un cetăţean străin
- Căsătoria minorilor care au împlinit 16 ani
- Numele de familie al soţilor
Vârsta legală pentru încheierea căsătoriei este de 18 ani.
Prin excepţie, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători.
Procedura înregistrării căsătoriei
- căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă la sediul Stării Civile al Primăriei în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul ori reședința unul dintre viitorii soți sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unității administrativ-teritoriale respective.
- declarația de căsătorie se face personal de către viitorii soți, în scris, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria; (în declarația de căsătorie, viitorii soți vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimonial ales);
- în cazul în care unul dintre viitorii soți nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declarația de căsătorie la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria din cadrul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află domiciliul sau resedinta, care o va transmite, în termen de 48 de ore, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria din cadrul unității administrativ-teritoriale unde urmează a se încheia căsătoria;
- căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației de căsătorie;
- în acest termen se cuprind atât data afisarii declaratiei de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Odată cu declarația de căsătorie viitorii soți prezintă următoarele acte:
- actele de identitate (buletinele/cărţile de identitate) - în original;
- certificatele de naştere - în original;
- certificatul medical privind starea sănătății, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului (certificatele medicale sunt valabile 30 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători);
notă: certificatele medicale emise de instituții medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României trebuie să conțină toate rubricile și să fie însoțite de traducerea în limba română legalizată, cu apostilă sau supralegalizare, după caz
- documente, în original, traduse și legalizate ori certificate de ofițerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.
Acte necesare:
- certificatele de naştere (al cetăţeanului român şi al celui străin – apostilat în ţara din care provine (după caz), tradus şi legalizat în România;
- actele de identitate (cartea de identitate pentru cetăţeanul român şi paşaportul/cartea de identitate - pentru cetăţeanul străin);
- certificatul medical prenupţial, pentru ambii soţi, eliberat de medicul de familie al cetăţeanului român;
- dovada desfacerii/încetării căsătoriei anterioare (sentinţă de divorţ – definitivă/irevocabilă, apostillată în ţara din care provine, după caz, însoțită de traducerea în limba română, legalizată/certificatul de deces), dacă viitorul soţ, cetățean străin, nu se află la prima căsătorie;
- declaraţia de căsătorie;
Notă: Ofițerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetățeni străini sau între aceștia și cetățeni români numai dacă, pe lângă actele prevăzute mai sus, viitorii soți cetățeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale țărilor ai căror cetățeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de fond, cerute de legea lor națională, pentru încheierea căsătoriei (valabile 3 luni de la emitere).
Cetățenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenții/acorduri de asistență juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum și cetățenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România fac dovada îndeplinirii condițiilor de fond cerute de legea lor națională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autoritățile competente ale statului de cetățenie.
Documentele prevăzute mai sus trebuie să fie însoțite de declarații notariale ale viitorilor soți din care să rezulte că îndeplinesc condițiile necesare încheierii căsătoriei în România.
Documentele administrative emise de autorităţile străine precum şi traducerile acestora care sunt făcute la un notar public din străinătate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- documentele eliberate de instituţii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga la care România a aderat, trebuie să aibă aplicată apostila;
- documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenţii de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate.
Condițiile sunt reglemementate de art. 272 din Codul Civil – Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 67 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 255/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Odată cu depunerea declaraţiei, viitorii soţi declară în faţa ofiţerului de stare civilă numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte.
Potrivit prevederilor Codului Civil, soţii au următoarele posibilități oferite de lege:
- să păstreze fiecare numele pe care l-au avut înainte de căsătorie;
- să ia numele unuia sau altuia dintre soţi;
- să poarte numele lor reunite;
- un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite;
Ultima modificare la data de 30 martie 2026


