Eliberarea cărții electronice de identitate/cărții de identitate simplă ca urmare a dobândirii cetățeniei române
Documente necesare:
- certificatul constatator al cetățeniei române (original). Pentru minorii peste 14 ani, dovada cetățeniei se face cu certificatul de cetățenie română sau, după caz, cu certificatul de naștere românesc al minorului, însoțit de certificatul de cetățenie al unuia dintre părinți;
- certificatele de stare civilă românești ale solicitantului (de naștere și, după caz, de căsătorie), precum și ale copiilor cu vârsta sub 14 ani care dobândesc cetățenia împreună cu părinții (originale);
- certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz (original), iar dacă nu poate fi prezentat, dovada statutului civil și, după caz, a numelui se face cu certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiuni aplicate;
- documentul care face dovada spațiului de locuit (original);
- un document cu fotografie care permite identificarea solicitantului: pașaport, permis de conducere sau act de identitate străin (original);
- dovada achitării contravalorii actului de identitate, după caz (prima eliberare CEI este gratuită, până la data de 30 iunie 2026, în limia fondurilor disponibile);
- documentul care atestă dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări sau structurile subordonate (original).
IMPORTANT:
În situaţia în care solicitantul nu are calitatea de proprietar al spaţiului de locuit, declaraţia de primire în spaţiu a găzduitorului, poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică sau a notarului public din țară, (valabilitate 3 luni). Dacă găzduitorul nu se află în țară, declarația de consimțământ poate fi dată la misiunea diplomatică sau oficiile consulare ale României din străinătate precum și la autoritățile străine competente, caz în care aceasta va fi prezentată tradusă și legalizată, potrivit normelor legale în vigoare (valabilitate 6 luni).
Ultima modificare la data de 3 aprilie 2026



